România s-a calificat în turul al treilea al Grupei 2, zona Europa/Africa a Cupei Davis, scor 5-0, după o victorie în fața Marocului. Următoarea adversară a României va fi Polonia, care a făcut deja 3-1 cu Zimbabwe.
România s-a impus cu 5-0 în fața Marocului, după ce Dragoș Dima și Edris Fetisleam și-au câștigat meciurile la simplu. Dima a trecut de Soufiane El Mesbahi, scor 6-0, 6-4, în timp ce Fetisleam l-a învins pe Yassir KIlani, scor 6-2, 6-0.
Ultima confruntare cu marocanii a fost câștigată la dublu, de perechea Marius Copil/ Florin Mergea, care a trecut în două seturi de perechea Yassine Idmbarek/Lamine Ouahab, scor 6-2, 6-1.
Sâmbătă, Marius Copil (locul 84 ATP) l-a învins pe Amine Ahouda (locul 699 ATP), scor 6-0, 6-1, în 39 de minute, în Sala Polivalentă din Cluj. În al doilea meci, Adrian Ungur, locul 500 ATP, a trecut tot în două seturi, 6-0, 7-6 de Lamine Ouahab, locul 572 ATP
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER